print
Produsele agricole ecologice vor fi marcate
17.09.2014

Marca naţională „Agricultura Ecologică - Republica Moldova", aplicată pe ambalaj, va confirma faptul că procesul de producţie este controlat de către structurile de inspecţie, iar produsul este obţinut conform exigenţelor agriculturii ecologice.

Guvernul a aprobat astăzi, 17 septembrie, Regulamentul de utilizare a mărcii respective, transmite IPN.

Simbolul mărcii este o frunză nuanţele căreia se modifică de la deschis la închis.  În interiorul frunzei este amplasat logotipul „eco" de culoarea verde-deschis.

Prin aplicarea pe produsele agroalimentare ecologice a simbolului grafic al mărcii naţionale se va asigura protejarea pieţei de produse falsificate şi cetăţeanul va fi informat.

În Republica Moldova, potrivit datelor MAIA, sunt certificate ecologi deocamdată  0,9% din cele 2498,3 mii de hectare de terenuri agricole.  Sunt înregistraţi 77 de agenţi economici care livrează pe piaţă produse ecologice. Din 2010, Guvernul oferă subvenţii pentru producţia ecologică.

Copyright © 2024